Producătorul de perne şi pilote Minet Conf din Râmnicu Vâlcea merge spre afaceri de 40 mil. lei
Autor:
Mirabela Tiron
28.03.2018
Producătorul de textile de casă Minet Conf din Râmnicu Vâlcea, parte din grupul Minet, controlat de antreprenori vâlceni, şi-a crescut afacerile cu circa 16%, la 33 de milioane de lei, potrivit oficialilor companiei şi calculelor ZF. „La jumătatea lui aprilie lucrările de construcţie la noua fabrică se vor finaliza şi apoi vom începe relocarea utilajelor şi investiţiile în tehnologie. Ne-am dezvoltat şi cu noi capacităţi logistice, am extins depozitul pentru a face faţă livrărilor. Vor urma şi angajări noi“, a declarat pentru ZF Dan Preda, directorul general al Minet Conf. Producătorul ridică o fabrică nouă de textile, o investiţie de 6 mil. euro, ce va dubla capacitatea de producţie de anul viitor. Fabrica este construită pe o suprafaţă de 15.000 de metri pătraţi (compania a cumpărat un teren de 30.000 de metri pătraţi). „Au crescut vânzările pe piaţa din România, principala piaţă, dar şi în străinătate, vindem în Spania, Anglia, Germania.“ Compania Minet Conf este controlată de antreprenorii vâlceni Victoria Preda (45,8%), Romulus Bulacu- senator PNL (cu un pachet de 45,1%) şi Cristian Ştefan şi Karla-Maria Niculae cu restul de acţiuni, potrivit datelor de la Registrul Comerţului.