Vicepreşedintele ASF: Un asigurator de talie mare din SUA va intra pe piaţa locală a asigurărilor RCA

Autor: Anelis Baciu 28.03.2018

O companie de asigurari de talie mare din SUA va intra pe piata asigurarilor auto obligatori (RCA) in a doua parte a acestui an, a declarat Cornel Coca Constantinescu, vicepresedinte al Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF). El a precizat pentru ZF ca nu este vorba de compania Watford
care a anuntat anul trecut intentia de a vinde RCA in Romania.

"Sunt jucatori externi intresati de piata din Romania. O companie de talie mare din SUA este interesata de piata RCA din Romania. Inca nu au licenta", a spus Cornel Coca Constantinescu.

Intrarea unui nou jucator in piata RCA din Romania este benefica, avand in vedere gradul mare de concentrare al pietei. Pe piata RCA era asteptat si asiguratorul german Ergo, insa in prezent compania tatoneaza iesirea din Romania. 

Pe de alta parte, compania de asigurări Watford Insurance, deţinută de reasigurătorul cu acelaşi nume cu sediul în Insulele Bermude, intenţionează să intre pe piaţa locală a asigurărilor auto obligatorii (RCA).

Asigurătorul va colabora cu compania lo­cală de servicii Intaro Insurance Services care va furniza toate serviciile de mana­ge­ment (vânzare, daune, clienţi) pentru ope­ra­ţiunile din România. Compania INTARO a fost înfiinţată în luna februarie a acestui an şi are sediul în Târgu-Mureş.

La conducerea INTARO este Filip Sta­vrositu, un executiv cu peste 18 ani expe­rien­ţă pe segmentul asigurărilor de aviaţie la com­­­pania falimentară Astra Asigurări. Este po­­­sibil ca Watford să fie un contact al lui Sta­vrositu de pe vremea când lucra la Astra, a­­vând în vedere că pe zona de aviaţie pri­me­le brute subscrise sunt cedate aproape in­te­gral în reasigurare către firme internaţionale. Potri­­vit lui Filip Stavrositu, stabilirea cola­bo­rării Intaro cu Watford este rezultatul unui proces de lungă durată în care com­pania a prezentat oportunităţile pietei româneşti mai multor gupuri internaţionale de asigurări, fiind asistaţi în acest proces şi de un consultant internaţional.