Laurenţiu Lazăr, Colliers, face un pariu uriaş: Timişoara, Cluj-Napoca şi Iaşi vor depăşi Bucureştiul. Vor atrage mai mulţi investitori decât capitala şi sunt următoarele oraşe-magnet ale României
Autor:
Bogdan Alecu
29.03.2018
Supraaglomerarea Bucureştiului, dorinţa companiilor de a se extinde şi către alte mari oraşe din ţară atrase fiind de costurile mai reduse şi nu în ultimul rând de infrastructura mai bine dezvoltată, va face din Timişoara sau Cluj-Napoca, dar şi Iaşi viitoare oraşe-magnet ale României, astfel încât creşterea să nu mai fie monopolizată numai de Capitală.
„Oraşe precum Timişoara, Cluj-Napoca sau Iaşi se vor dezvolta foarte mult pentru că acestea vor atrage oameni în companiile nou-înfiinţate. Vor ajunge să atragă chiar mai mult decât Bucureştiul, sunt viitoarele oraşe-magnet ale României. Sunt premise şi pentru evoluţia Braşovului, mai ales în contextul în care se va construi un aeroport acolo şi autostrada Comarnic-Braşov“, a spus Laurenţiu Lazăr, managing partner şi director al departamentului de investiţii din cadrul companiei de consultanţă imobiliară Colliers Internaţional România, în cadrul ediţiei naţionale a Clubului Profesioniştilor în Imobiliare.