Un fermier din Covasna a vândut la export produse lactate şi vaci de carne de 500.000 de euro

Autor: Roana Rotaru 13.04.2018

Compania Prestări Servicii Coni-Trans din Covasna, cu activităţi în creşterea bovinelor şi producţia de lactate, un business deţinut de antreprenorul Nicolae Costea, mizează pe afaceri de circa 600.000 de euro în 2018, un an în care are în plan să trimită bovine de carne la export fără intermediari. Practic, ferma va funcţiona ca un centru de colectare, iar transportul se va realiza prin subcontractarea altor companii.

„Anul trecut am ajuns la 500.000 de euro, iar anul acesta estimăm să ajungem la 600.000 de euro din fermă. În 2018 dăm drumul la activitatea de creştere a taurinelor, iar până la jumătatea acestui an sperăm să obţinem autorizaţiile necesare pentru a exporta direct. Acum obţinem 95% din ce muncim. Vrem să scoatem profituri mai bune prin evitarea intermediarilor”, a declarat pentru ZF Nicolae Vrânceanu, inginerul zootehnist al fermei Coni-Trans.