Idei şi controverse într-o posibilă fuziune între giganţii polonezi ai rafinării Lotos şi PKN Orlen

Autor: Catalina Apostoiu 13.04.2018

Grupul de rafinare Lotos ar putea prelua rivalul PKN Orlen prin emiterea de acţiuni pentru acţionarii Orlen şi nu invers, aşa cum s-a speculat, relatează Warsaw Voice.

O astfel de tranzacţie nu ar necesita anunţarea unei oferte de licitaţie în con­di­ţiile în care deţinerile principalului ac­ţio­nar în cadrul companiei rezultate în urma fuziunii ar scădea probabil de la 53,2%.

Drept urmare, întreaga operaţiune ar urma să fie mai simplă şi încheiată mai rapid, în contextul în care un equity swap nu ar consuma fonduri de la cele două companii, spre deosebire de o ofertă de licitaţie de achiziţie de acţiuni cu cash, comentează Kamil Liszcz, din cadrul firmei de brokeraj DM mBank.

Fuziunea ar putea fi însă blocată de Comisia Europeană pe posibile motive legate de concurenţă, remarcă Beata Szparaga-Wasniewska, analist în cadrul firmei de brokeraj DM Vestor. Toate ideile privind combinarea celor două rafinării au fost lansate în interesul Trezoreriei statului, a declarat Janusz Wisniewski, vicepreşedinte al Camerei de Comerţ poloneze şi fost vice­pre­şedinte al PKN Orlen, într-un interviu acordat wnp.pl.

Conceptul de preluare a Lotus de că­tre Orlen este cel puţin neclar, mai ales din punctul de vedere al acţio­narilor minoritari, iar întreaga ope­raţi­une va fi prin urmare un test al modului în care statul tratează piaţa de capital şi participanţii săi, consideră fostul preşedinte al PKN Orlen.

Potrivit acestuia, tehnica de a aduce împreună cele două companii nu are o mare importanţă. Wisniewski îşi pune mai degrabă întrebări cu privire la sco­pul acestei fuziuni pentru că Orlen este deja cea mai mare companie de energie din Europa Centrală şi de Est şi a o face şi mai mare nu are sens, pentru că chiar şi la scară europeană va fi cel mult o companie medie, fără un viitor lumi­nos. Acest viitor poate fi destul de întu­necat dacă scopul real al fuziunii este de a finanţa energia atomică, în opinia fostului preşedinte al PKN Orlen.

În opinia lui Tomasz Furman, broker, guvernele locale vor lupta pentru că nu vor să permită scăderea veniturilor proprii în urma fuziunii dintre cele două companii.