Siria anunţă că nu se va lăsa descurajată de atacurile lansate de SUA, Marea Britanie şi Franţa

Autor: Marian Avram 14.04.2018

În cadrul unui comunicat transmis de televiziunea publică, Armata siriană a precizat că aliaţii au lansat 110 rachete care au vizat ţinte din proximitatea Damascului, însă majoritatea rachetelor au fost interceptate de sistemele de apărare antiaeriană.

”Astfel de atacuri nu vor descuraja forţele noastre armate şi nici pe aliaţii noştri în lupta de a zdrobi ce a mai rămas din grupările teroriste”, a anunţat Armata siriană.

”Agresiunea barbară nu va afecta determinarea poporului sirian”, a transmis şi Ministerul de Externe de la Damasc.