Acţiunile LVMH au crescut cu 14% în ultima lună

Autor: Dan Grigore Ivan 16.04.2018

Valoarea de piaţă a LVMH, cel mai mare holding de lux din lume, a ajuns la 142,89 miliarde euro, în creştere cu 14% faţă de luna trecută, în condiţiile în care indicele CAC40, referinţa bursei pariziene, a avansat în aceeaşi perioadă cu 0,91%.

Numai în ultima săptămână aprecierea capitalizării bursiere a holdingului ce deţine în portofoliu 74 de branduri, precum Louis Vuitton, Moet sau Givenchy, a fost de peste 6%.

LVMH a anunţat săptămâna trecută că a înregistrat încasări de 10,9 miliarde euro în 2018, mai mult cu 13% faţă de aceeaşi perioadă din 2017. Cea mai mare parte din vânzări a venit din segmentul de marochinărie şi fashion, echivalentul a 4,27 miliarde euro, în creştere cu 16% faţă de anul trecut.

Cea mai mare apreciere a fost consemnată de ceasuri şi bijuterii, cu un avans de 20%, echivalentul a 0,959 miliarde euro încasări în primele trei luni din 2018. LVMH este controlat de Bernard Arnault, cel mai bogat om al Europei şi al patrulea din lume, cu o avere de 74,9 miliarde euro, aproape dublă faţă de acum cinci ani.