Preşedintele Klaus Iohannis dă declaraţii la ora 18:00, în contextul procedurii de revocare a şefei DNA

Autor: Ana Petrescu 16.04.2018

"Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, va susţine luni, 16 aprilie a.c., ora 18:00, o declaraţie de presă, la Palatul Cotroceni (acces pentru reporterii şi redactorii acreditaţi; oportunităţi de imagine pentru cameramanul şi fotograful oficiali; imaginile video vor fi difuzate presei acreditate prin sistemul unic de transmisie în direct)", se arată în mesajul Administraţiei Prezidenţiale.

Procedura de revocare a Laurei Codruţa Kovesi din funcţia de procuror-şef DNA a fost iniţiată de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, pe 22 februarie. Într-o conferinţă de presă, acesta a prezentat toate aspectele care stau la baza solicitării de revocare din funcţie a Laurei Codruţa Kovesi, raportul conţinând 20 de puncte în care sunt consemnate critici la adresa procurorului şef al DNA. Documentul a fost postat pe site-ul Ministerului Justiţiei, conţinând discursul ministrului şi 11 anexe, decizii ale unor instituţii şi regulamente.

Anexele conţin articole din Codul Deontologic al magistraţilor, trei decizii CCR (privind conflictul juridic Guvern - Ministerul Public şi persoanelor care activează în instituţii ale statului nesubordonate Parlamentului de a se prezenta la o comisie de anchetă parlamentară ), raportul de activitate al Ministerului Public pentru anul 2016, un raport al Comisiei de la Veneţia din anul 2010 şi un alt aviz al Comisiei, din anul 2012, privind OUG de modificare a Legii de funcţionare a Curţii Constituţionale şi la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului de modificare şi completare a Legii privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

De asemenea, în document se regăsesc raportul Inspecţiei Judiciare privind controlul de la DNA şi comunicatele Inspecţiei privind demararea controlului la DNA Ploieşti şi cel referitor la cercetarea disciplinară a Laurei Codruţa Kovesi.

Secţia de procurori din CSM a dat aviz negativ solicitării. Preşedintele Klaus Iohannis trebuie să ia decizia finală.