IMM-urile cer stabilitate legislativă şi un cadru financiar multi-anual pentru perioada 2021-2027

Autor: Alex Ciutacu 16.04.2018

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) a transmis luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că susţine iniţiativa Uniunii Europene a Artizanatului şi a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (UEAPME) de a pune bazele unui cadru financiar multi-anual pentru perioada 2021-2027, susţinând că acesta reprezintă un pas decisiv pentru viitorul politicii UE în domeniul IMM-urilor.

Cele două organizaţii susţin creşterea competitivităţii Europei şi cer consolidarea bazei industriale din Europa, pentru a asigura locuri de muncă şi creştere economică, trecerea la o economie durabilă, sprijinirea companiilor mici pentru a face faţă provocărilor tehnologice şi sociale în ceea ce priveşte ecologizarea, digitalizarea şi globalizarea.

CNIPMMR a atras atenţia asupra instabilităţii legislative fiscale înregistrată în primul trimestru al anului 2018. În primele 90 de zile ale anului, mediul de afaceri a fost obligat să implementeze 217 noi reglementări legislative, 97 dintre acestea chiar din prima zi a anului.

Organizaţiile susţin că mediul de business necesită eforturi susţinute cu politici, acţiuni şi stimulări concrete pentru a reindustrializa România odată cu Europa. Digitalizarea producţiei industriale este una dintre priorităţile CNIPMMR, pentru că acestea ajută la consolidarea rezilienţei, a eficienţei energetice şi la utilizarea resurselor în mod eficient.