ZebraPay a devenit SelfPay şi mizează pe afaceri de peste 120 mil. lei în 2018, plus 70%

Autor: Ioana Nita 19.04.2018

Reţeaua SelfPay va ajunge în 2018 la circa 4.000 de terminale la nivel naţional.

Compania ZebraPay, specializată în furnizarea de soluţii de plată de tip self-service, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 66,3 milioane de lei, cu aproape 27% mai mare faţă de 2016, creşterea fiind generată în principal de extinderea reţelei de terminale la nivel naţional şi de gradul de adopţie tot mai mare a acestui tip de serviciu. Totodată, compania a investit 350.000 euro în rebrandingul de la ZebraPay la SelfPay.