BRD devine primul „blue chip” de la Bucureşti care aprobă dividendele pentru 2017: randament de 10,4%

Autor: Liviu Popescu 19.04.2018

Acţionarii BRD, una dintre cele mai tranzacţionate acţiuni de la bursa românească, au aprobat în cadrul şedinţie de astăzi distribuirea unui dividend brut de 1,64 lei pe acţiune, plătite pe 31 mai 2018. La preţurile de tranzacţionare pre-şedinţă, randamentul unui dividend al BRD este de 10,4%, potrivit calculelor ZF. Data plăţii amânate a fost stabilită de acţionari la 30 noiembrie 2018.

„Adunarea generală ordinară a acţionarilor a aprobat repartizarea a 83% din profitul distribuibil de 1,38 miliarde de lei şi fixarea dividendului pe anul 2017 (dividendul brut este de 1,64 lei/acţiune)”, se arată la bursă.

BRD este astfel prima companie din cele 13 ale indicelui BET care îşi recompensează acţionarii cu dividendele din rezultatele financiare pe 2017.

De la începutul anului 2018 acţiunile BRD au una dintre cele mai bune evoluţii din rândul blue chipurilor listate la Bucureşti, de 22% în contextul unui rezultat financiar record, ceea ce a transformat banca cu capital francez într-una dintre cele mai subevaluate instituţii de credit din Europa prin prisma indicatorului PER. BRD are 11 mld. lei capitalizare.