Economia zonei euro creşte, dar mai lent: în timp ce sectorul serviciilor are un maxim, sectorul producţiei a încetinit la un minim de 14 luni, fabricile raportând comenzi modeste

Autor: Catalina Apostoiu 24.04.2018

Creşterea economiei zonei euro s-a stabilizat în aprilie 2018 după încetinirea de la începutul anului, semn că regiunea va continua să crească, dar într-un ritm mai lent, scrie Bloomberg.

„Economia zonei euro rămâne pe o tendinţă de creştere mai lentă în aprilie. Creşterea a încetinit semnificativ de la vârful atins la începutul anului, dar rămâne robustă”, a declarat Chris Williamson, economist la HIS Markit.

Creşterea în rândul companiilor din zona euro s-a menţinut stabilă în aprilie în condiţiile în care euro puternic a erodat avansul exporturilor, scrie The Guardian.

Indicele PMI al Markit pentru zona euro a rămas neschimbat în această lună la 55,2, confortabil peste nivelul de 50 de puncte care separă creşterea de contracţie. Astfel, economia zonei euro se menţine „pe o tendinţă de creştere mai lentă”, arată Markit, după avansul solid din 2017. Sectorul serviciilor a accelerat, activitatea urcând la un maxim pe două luni de 55, însă creşterea sectorului manufacturier a încetinit la un minim pe 14 luni de 56.

Fabricile din regiune au raportat cele mai modeste creşteri ale comenzilor totale de bunuri, cât şi ale comenzilor la export din ultimele 18 luni, în parte din cauza aprecierii monedei unice europene în raport cu dolarul american.

Datele pozitive privitoare la evoluţia sectoarelor serviciilor din cele mai mari două economii ale regiunii au venit după publicarea unei serii de cifre negative în ultimele săptămâni.

Indicele PMI german a avansat la 54,1 de la 53,9 în martie, acelaşi indice pentru Franţa urcând la 57,4 de la 56,9, potrivit Financial Times. Ambii indici au depăşit aşteptările analiştilor. Creşterea sectorului privat german s-a stabilizat în aprilie, punând capăt încetinirii înregistrate în februarie şi martie”, a declarat Phil Smith, economist în cadrul IHS Markit, citat de Bloomberg. „Totuşi, o încetinire în continuare a creşterii comenzilor noi la cel mai scăzut nivel din peste un an şi jumătate generează unele temeri.”

Economia orientată către exporturi a Germaniei este deosebit de vulnerabilă la orice riscuri legate de comerţul mondial deşi strategii au subliniat că impactul imediat al conflictului comercial dintre SUA şi China va fi probabil unul redus.

Cât priveşte Franţa, analiştii HIS Markit arată că „după datele mai slabe din ultimele două luni, creşterea sectorului privat a accelerat la începutul celui de-al doilea trimestru”. „Sectorul privat francez se menţine ferm pe creştere. După ce au existat semne de încetinire în ultimele luni, ultimele date vor întări speranţele că renaşterea economiei franceze va continua”, a declarat Alex Gill, economist la IHS Markit.

Totuşi, datele privitoare la sectorul manufacturier au fost mai slabe. PMI-ul german a scăzut cu 0,1%, la 58,1, un minim pe nouă luni care reflectă o scădere a încrederii în rândul executivilor din industrie.

PMI-ul francez a atins 53,4, de la 53,7 în martie.

Potrivit IHS Markit, avansul mai lent al comenzilor noi, cât şi optimismul mai redus privind perspectivele de business sugerează că producţia ar putea decelera în continuare în lunile următoare. 

Williamson a declarat că încetinirea observată nu este ìnici surprinzătoare, nici alarmantăî, adăugând că datele pe luna aprilie semnalează că economia zonei euro avansează într-un ritm trimestrial de 0,6%.

ìCreşterea solidă ca cea de la începutul anului persistă rar pe o perioadă lungă de timp, nu în ultimul rând pentru că oferta nu poate ţine pasul cu cerereaî, a declarat acesta.

Datele economice anterioare situate sub aşteptări, dublate de riscurile legale de un posibil război mondial i-au făcut pe unii oficiali ai Băncii Centrale Europene să susţină necesitatea menţinerii unei atitudini prudente în normalizarea politicii monetare.

În prezent, se aşteaptă ca strategii băncii să iasă din programul QE până la sfârşitul anului.