Românii cu credite simt din plin presiunea: Dobânzile fac un nou salt major şi ajung la maximul ultimilor 3 ani şi jumătate. Robor la 3 luni a urcat la 2,42%

Autori: Dan Straut , Mediafax 25.04.2018

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobânda variabilă, a crescut miercuri la 2,42%, de la 2,28% în ziua anterioară, conform datelor Băncii Naţionale a României (BNR). Nivelul de 2,42% nu a mai fost consemnat din 24 octombrie 2014.

ROBOR la 3 luni a mai fost de 2,42% pentru ultima dată în 24 octombrie 2014, apoi a scăzut continuu, coborând sub 2% în noiembrie 2014 şi sub 1% în ianuarie 2015. În septembrie şi octombrie 2016, ROBOR la 3 luni a avut minimele sale istorice, de 0,68%, după care s-a menţinut sub 1% până în 18 septembrie 2017. În 14 noiembrie 2017, a revenit la peste 2%.

Creşterea abruptă a ROBOR este pusă pe seama unei cereri excesiv de mari de lichiditate, într-o perioadă (cum este săptămâna aceasta) în care firmele solicită băncilor fonduri suplimentare pentru a-şi plăti taxele, dar şi salariile, ziua de 25 a lunii fiind un termen important din acest punct de vedere.

Miercuri, indicele ROBOR la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 2,54%, de la 2,52%.

Indicele ROBOR la 9 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de către băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de nouă luni, a crescut de la 2,57% la 2,60%. Iar indicele ROBOR la 12 luni a crescut la 2,65%, de la 2,62%.

ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care bancile româneşti se împrumută între ele în lei. Indicele se stabileşte zilnic de BNR ca medie aritmetică a cotaţiilor practicate de 10 bănci selectate de Banca Naţională.