Daca nu e „foame de bani” şi, dimpotrivă, băncile varsă surplusul de bani la BNR, de ce creşte Robor?

Autor: Sorin Pâslaru 26.04.2018

Dacă în piaţa de legume există un singur vânzător de roşii timpurii, el poate să le vândă la şapte, opt sau 15 lei pe kilogram, cât consideră el că poate suporta consumatorul. El dispune de piaţă. Până să apară competiţia, adică să apară celelalte roşii din solarii, el decide. Însă dacă mai apare încă un vânzător, automat preţurile se vor ajusta corespunzător.

Dacă mai vin încă doi sau zece vânzători de roşii, ei se vor uita în stânga şi în dreapta şi, automat, pentru că roşia este marfă perisabilă, vor reduce din preţ ca să nu stea cu marfa. Preţul va scădea până când volumele de vânzare vor satisface nevoia producătorului de a vinde o anumită cantitate pe zi.

Ca urmare, este limpede că atunci când există un exces de lichiditate de roşii (nu în sensul în care roşiile devin bulion, ci în sensul în care există o foarte mare cantitate de roşii pe piaţă, munţi de roşii), preţul lor scade dramatic. Deci este limpede că atunci când avem exces de ofertă sau de lichiditate, preţul se duce în jos.

Paradoxal, de mai multă vreme pe piaţa monetară din România, adică pe piaţa banilor, avem un exces de lichiditate confirmat de toată lumea – de către bănci, Banca Naţională, Ministerul de Finanţe – însă preţul banilor exprimat prin Robor creşte.

Ca şi cum, deşi pe piaţă sunt munţi de roşii, vânzătorii acestor legume majorează preţurile pe măsură ce din ce în ce mai multe cantităţi de roşii se pun la vânzare.

Robor-ul a început să crească anul trecut în iulie-august, motivându-se atunci că decizia Ministerului de Finanţe de a extrage dividende suplimentare de la companiile de stat a lăsat piaţa monetară fără bani.

Economistul-şef al ING, Ciprian Dascălu, care a lansat această ipoteză preluată copios în mass-media, spunea atunci că în momentul în care Finanţele vor trece la cheltuieli masive, aşa cum obişnuiesc în ultimele două luni ale anului, Robor-ul va scădea pentru că va reveni iarăşi lichiditatea în piaţă.

Iată că nu a fost aşa şi, în continuare, deşi excesul de lichiditate este uriaş în sistem, dobânzile interbancare cresc.

Robor-ul se calculează ca medie a dobânzilor la depozitele plasate de bănci, unele la altele. Cum se întâmplă? La un moment dat al zilei, fiecare bancă are un preţ (dobândă) pentru banii atraşi şi unul pentru sumele pe care caută să le plaseze. În momentul în care există „foame de bani”, automat băncile care au această „foame” măresc dobânzile oferite la atragerea de depozite. 

Cu toate acestea, situaţia este aşa de ciudată că per total sistemul bancar depune bani la Banca Naţională, asta din exces de lichiditate.

Adică au stomacul plin de atâţia bani, cum avea cocoşul din „Punguţa cu doi bani” când s-a întors la moş, încât îi regurgitează, îi „vomită” la Banca Naţională. Astfel, în ultima sa operaţiune, Banca Naţională a atras 19 miliarde de lei de la bănci pe care le remunerează cu 2,5% pe an.

Păi ce fel de foame de bani avem, care se reflectă după cum se vede în creşterea indicelui Robor, dacă băncile au de fapt exces de lichiditate, adică stau pe munţi de bani şi depun bani la BNR?

Nu cumva această rată Robor este artificială? Există cumva o înţelegere între bănci să fie cât mai sus? Mai ales că ratele la creditele în lei se calculează conform cu Robor, iar creşterea Robor duce automat la rate mai mari, plătite de debitori.

Poate este doar o supoziţie nedreaptă. Atunci de unde poate veni creşterea această a Robor, cu toate că per ansamblu sistemul este supralichid? Poate că din calculul Robor-ului.

Robor se calculează ca medie aritmetică a dobânzilor interbancare de la primele 10 bănci din sistem. Este posibil ca printre aceste bănci, să spunem că opt au foame de bani şi două au exces de lichidităţi. Nefiind o medie ponderată cu volumul tranzacţiilor, dacă la opt bănci mici dobânda este de 3% deşi acestea nu reprezintă decât 20% din volumul tranzacţiilor, degeaba este pentru 80% din volumul tranzacţiilor o dobândă de 1,5%, că dobânda Robor se va duce la 2,7%.

Cu alte cuvinte, există poate foame de bani, dar doar la băncile mici din sistem, care nu îşi pot acoperi obligaţiile la sfârşitul zilei. Mici dar multe şi cu mare foame de bani, aceste bănci determină un Robor în creştere.

Dar atunci ce se întâmplă cu aceste bănci mici? De ce au ajuns acestea în situaţia de deficit de lichiditate? Nu cumva sunt nişte slăbiciuni structurale la acestea, iar lipsa lichidităţii este doar un simptom al unor afecţiuni mai grave?

În plus, pentru a sublinia şi mai tare paradoxul acestor situaţii de exces de lichiditate, concomitent cu creşteri de Robor, băncile nu dau niciun semn că au nevoie de mai mulţi bani din depozite de la persoane fizice sau juridice.

De ce? Este simplu. Pentru că nu au nevoie de bani. De ce să plătească mai mult dacă au destui bani în conturi? Şi acum iarăşi revenim la întrebarea iniţială. Păi dacă au destui bani, atunci de ce sunt dispuse să plătească dobânzi mai mari altor bănci?

Sigur că mai poate fi formulat un răspuns: că BNR caută să împingă cât mai sus rata Robor pentru a scumpi creditele cât mai mult, să toarne apă rece peste economia în fierbere la 7% creştere an la an şi inflaţie de 5%. Ca să aibă apoi eventual de unde scădea dobânzile dacă va fi nevoie.

Dar totul se desfăşoară prea abrupt şi pot fi costuri prea mari dacă economia va frâna brusc. Plus că este nevoie ca şi dobânzile la depozite să crească dacă vrea cineva ca acest mecanism să funcţioneze şi consumul să încetinească.

Întrebări, întrebări, întrebări. Poate că se pot formula şi răspunsuri valabile. Cert este că orice creştere sau scădere abruptă a unui indicator din economie, mai ales a Robor-ului, poate provoca daune greu de recuperat ulterior.