Samsung: Aproape 50% din valoarea vânzării de TV-uri din România vin din livrările modelelor cu rezoluţie 4K

Autor: Ioana Nita 30.04.2018

Televizoarele cu rezoluţie 4K (UHD – Ultra High Definition), care este de patru ori mai mare decât cea Full HD, generează tot mai mari vânzări pe plan local, în condiţiile în care tehnologia de profil a devenit mai accesibilă şi ca atare şi preţul de comercializare.

“Tehnologia UHD începe să câştige mai multă forţă. Anul trecut, vânzările modelelor UHD au generat 45% din valoarea totală a vânzărilor de televizoare din România”, a declarat Victor Armăşelu, director al diviziei consumer electronics, în cadrul Samsung Electronics România.

El a explicat că tehnologia UHD a devenit tot mai accesibilă în ultimii ani, date fiind volumele mari care au generat creşterea eficienţei de producţie şi implicit şi preţuri mai mici.