Cel puţin 21 oameni, inclusiv un jurnalist, decedaţi în urma unui dublu atentat la Kabul

Autor: Mircea Olteanu 30.04.2018

Cel puţin 21 persoane au decedat, iar zeci au fost rănite, după un dublu atentat cu bombă care au avut loc luni dimineaţă în centrul oraşului Kabul, în apropierea sediului serviciului de informaţii afgan şi a unui minister, au anunţat autorităţile, informează site-ul cotidianului The Guardian.

Mohammad Mousa Zahir, directorul Spitalului Wazir Akbarkhan, a declarat că mai multe persoane rănite în urma exploziilor sunt tratate în această unitate medicală.

Dawood Amin, şeful Poliţiei din Kabul, a transmis că în zona Shashdarak, unde a avut loc prima explozie, se află şi câteva reprezentanţe străine. Ulterior, o a doua explozie s-a produs în faţa sediului Ministerului de Dezvoltare Urbană.

Un purtător de cuvânt al Poliţiei din Kabul a comunicat că se suspectează că ar fi fost vorba de atacuri sinucigaşe cu bombă, însă această ipoteză nu a fost încă confirmată şi nimeni nu a revendicat până în acest moment atacul.

"După primul atac sinucigaş în care o motocicletă a fost folosită, după 30 de minute, un al doilea atacator, care avea o camera foto pretinzând că era jurnalist, a detonat explozibilii pe care îi avea asupra lui în mijlocul cameramanilor şi reporterilor şi echipajelor de salvare", a declarat un oficial din cadrul poliţiei.

Dublul atentat are loc la doar o săptămână după ce 60 de persoane au decedat în urma unui atac sinucigaş cu bombă la Kabul, comis la un centru pentru înregistrarea participanţilor la vot.