Companiile private se revoltă împotriva statului: Noi putem fi amendaţi din cauza GDPR, statul nu! De ce statul român se absolvă de orice vină comparativ cu privatul? Răspunsul ministrului comunicaţiilor a fost o ridicare din umeri: Până acum nu ne-a întrebat nimeni nimic

Autor: Adrian Seceleanu 02.05.2018

„De ce statul român se absolvă de orice vină comparativ cu privatul?“ l-a întrebat în Parlament deputatul PNL Pavel Popescu pe ministrul comunicaţiilor Petru Bogdan Cojocaru. Ministrul a ridicat din umeri: „Până acum nu ne-a întrebat nimeni nimic“.



În cel mai fierbinte subiect care pune sub presiune toţi directorii generali, juridici şi de IT din marile companii private şi în special pe cele care lucrează direct cu zeci, sute de mii sau milioane de consumatori - noul regulament privind protecţia datelor personale, care va intra în vigoare la 25 mai la nivelul Uniunii Europene - a ieşit la iveală un paradox.

Statul şi com­paniile sale nu vor fi prac­tic obligate să respecte cu stricteţe noile reguli pen­tru că, spre deo­se­bire de mediul privat, sanc­ţiu­nile vor fi limitate dras­tic, la mustrări sau o amen­dă de cel mult 200.000 de lei. În schimb, regulamentul (general data protection regu­lation - GDPR) prevede că amen­zile pentru com­pa­niile private merg până la un maximum de 4% din cifra de afaceri globală a grupului sau 20 mil. euro în cazul abaterilor grave.

Tratamentul diferit aplicat companiilor private şi sectorului public, introdus prin aşa-numita „lege GDPR“, un proiect de lege iniţiat de parlamentarii PSD Carmen Dan şi Şerban Nicolae, a fost abordat săptămâna trecută şi în contextul audierii ministrului comunicaţiilor Petru Bogdan Cojocaru în Comisia IT&C din Camera Deputaţilor. „De ce statul român se absolvă de orice vină comparativ cu privatul?“ l-a întrebat deputatul PNL Pavel Popescu pe ministrul comunicaţiilor Petru Bogdan Cojocaru.

„Companiile subordonate ministerelor, cum este Poşta Română, vor fi exceptate de aceste sancţiuni comparativ cu mediul privat. O firmă de curierat poate primi o amendă de până la 20 mil. euro, în timp ce Poşta nu va primi nimic pentru că aşa decide această lege. De ce statul vine şi face o astfel de modificare?“, a insistat el. Ministrul s-a eschivat însă, susţinând pe de o parte că nu ştie ce a declarat colega sa de partid Carmen Dan şi pe de alta că ministerul pe care îl coordonează a fost exclus până acum din procesul de consultări.

„Nu comentez declaraţiile doamnei ministru Carmen Dan pentru că sincer chiar nu este cazul. (…) Până astăzi nu a ajuns la ministerul pe care îl coordonez niciun fel de cerere, solicitare de punct de vedere”. Cojocaru a evitat să se pronunţe clar dacă va susţine sau nu eliminarea tratamentului preferenţial a sectorului public. „Dacă vom fi întrebaţi, ne vom exprima punctul de vedere în aşa fel încât să tratăm corect”, a spus el la audieri.

„Legea a fost făcută de pe o zi pe alta, este foarte important ca proiectul să nu treacă în această formă. Problema majoră este că 90% dintre deputaţii care au interacţionat cu legea nu au habar de impactul negativ major pe care reglementarea o va avea în diferite industrii”, a acuzat ulterior, într-o declaraţie pentru ZF, deputatul Pavel Popescu.