Eugen Teodorovici vede cu ochi buni colaborarea dintre Guvern şi BNR, însă medierea propusă de Iohannis „nu se justifică”. Ministrul Finanţelor: Colaborarea noastră se va vedea în piaţă. Inflaţia va fi undeva spre 3,5%

Autor: Dan Straut 02.05.2018

„Discuţia aceasta de la Guvern a fost stabilită înainte ca dl preşedinte să anunţe acea mediere care, după părerea mea, nu se justifică. Vom discuta, cu dl Isărescu, despre ROBOR, de inflaţie şi de alte subiecte care dau imaginea noastră macroeconomică”, a spus Eugen Teodorovici într-o emisiune la România TV.

„Colaborarea noastră (n.n.- Guvern-BNR) se va vedea în piaţă, în sensul scăderii acestor doi indici. Inflaţia va fi undeva spre 3,5%, aproape de nivelul calculat de noi la stabilirea bugetului pe acest an”, a mai spus ministrul Finanţelor.

Oficialul a menţionat că Ministerul Finanţelor ar putea ieşi cu „o dobândă mai bună”, într-o sesiune de titluri de stat pentru populaţie şi că se aşteaptă ca analiştii economici să considere această măsură ca pe o concurenţă a statului în raport cu băncile. „Dacă ieşim cu titluri de stat pentru populaţie cu o dobândă atractivă, mă aştept ca oamenii cu pregătire economică foare înaltă să spună că Guvernul a început o luptă împotriva băncilor, dar nu este deloc aşa. Astfel de declaraţii sunt nejustificate şi iresponsabile, e posibil ca pentru mine, ca Minister de Finanţe, să ajung să mă împrumut mai scump din cauza acestor declaraţii”, a spus Eugen Teodorovici.

Referindu-se la declaraţiile recente ale preşedintelui României, ministrul Finanţelor a întrebat „de ce la o mediere Preşedinţia cheamă doar o singură parte” şi „de ce s-a referit la pesedişti” în loc să aleagă varianta „nu comentez”. „Toate aceste ieşiri şi declaraţii afectează zona economică a României, inclusiv costurile de finanţare”, a mai spus Teodorovici.