Serghei Lavorv, ministrul de Externe al Rusiei: Consiliul de Securitate al ONU trebuie reformat pentru a reflecta multipolaritatea

Autori: Marian Avram , Mediafax 04.05.2018

”În actuala lume multipolară au apărut noi centre de creştere economică, de putere financiară şi de influenţă politică. Astăzi, din cei 15 membri ai Consiliului de Securitate, mai bine de o treime aparţin grupului de state din Occident, aceştia având şi trei membri permanenţi. Este o reflecţie inadecvată a realităţilor existente”, a declarat Lavrov.

Ministrul rus de Externe a adăugat că state puternice din Africa, America latină şi Asia nu sunt reprezentate în Consiliul de Securitate. Acesta a dat exemplul Indiei şi Braziliei, care ar putea fi candidaţi puternici pentru un ”organism mai reprezentativ”.

Şi preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a exprimat recent o poziţie similară, afirmând că actuala componenţă a Consiliului de Securitate este nereprezentativă.