Angajări masive la MAI: Peste 2000 de posturi pentru funcţii de conducere sunt scoase la concurs

Autori: Florin Zafiu , Mediafax 04.05.2018

"Posturile de conducere care vor fi scoase la concurs vizează funcţii existente la nivelul instituţiilor aflate în Aparatul Central cât şi în cadrul instituţiilor aflate în subordinea şi coordonarea MAI", precizează instituţia.


Vinerea NEAGRĂ pentru pentru românii cu credite: Dobânzile robor explodează şi ajung la un nou maxim

Firea pune PICIORUL în prag. Schimbări MAJORE în Centrul Vechi din Bucureşti. Va fi de nerecunoscut

A renunţat la cariera din corporaţie pentru un business care după numai doi ani are venituri de jumătate de milion de euro 


În 2017, prin ordonanţă de urgenţă, a fost suspendată ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publice.

"La nivelul unităţilor Ministerului Afacerilor Interne sunt prevăzute aproximativ 12.000 de posturi de conducere, din totalul acestora fiind vacante aproximativ 3.700 de posturi. Restul funcţiilor vacante, neprevăzute în memoramdumul aprobat în şedinţă de Guvern, urmează să parcurgă procedurile legale de deblocare", explică MAI.