Ministrul de finanţe spune că filipinezii ar trebui să muncească în România pe salariul minim, nu pe mediu. Agenţiile de recrutare abia aşteaptă să aducă filipinezi pe salariul minim pe economie, deşi sunt judeţe cu şomaj de 10%

Autor: Alex Ciutacu 06.05.2018

♦ Legea obligă angajatorii români să îi plătească pe angajaţii din afara UE cu un salariu minim egal cu salariul mediu pe economie, iar ministrul finanţelor vrea să elimine această prevedere. Întrebarea este de ce recruiterii nu aduc oameni din judeţele cu 10% şomaj, precum Vaslui sau Teleorman.

Cei care fac recrutări spun că posibila eliminare a prevederii care impune ca un angajat dintr-o zonă non-UE să primească salariul mediu pe economie în România– măsură anunţată de ministrul finanţelor Eugen Teodorovici – nu ar diminua numărul de angajaţi din ţări precum Vietnam sau Filipine care vin în România.

„Forţa de muncă ar veni şi pe salariul minim în România. În Filipine, angajaţii din resorturi câştigă un dolar pe zi. Dacă primesc un dolar bacşiş, au primit salariul pe toată ziua. Ei vin aici şi în loc de 30 de dolari pe lună trec din start la 500 de dolari pe lună”, spune Alexandra Ivan, managing partner în cadrul firmei de selecţie şi recrutare ROjobs.