Reuters: Săptămâna aceasta Vodafone ar putea anunţa achiziţia cu 21 mld. euro a operaţiunilor Liberty Global din Europa

Autor: Adrian Seceleanu 07.05.2018

Grupul britanic Vodafone ar putea anunţa săptămâna aceasta achiziţia operaţiunilor din Europa continentală ale gigantului american Liberty Global, o tranzacţie de 20,7 mld. euro care ar include şi piaţa din România, scrie Reuters, citând trei surse apropiate tranzacţiei.

Cele două grupuri sunt în ultima fază a discuţiilor şi aproape de a ajunge la o concluzie, astfel că există şanse mari ca un anunţ oficial să fie făcut în săptămâna 7-13 mai. „Discuţiile sunt în faza finală”, a declarat una dintre surse. Achiziţia UPC de către Vodafone ar crea în România un jucător fix - mobil cu afaceri totale de talia Telekom - de aproape 1 miliard de euro.