Producătorul de scaune Antares, Cluj: Schimbarea frecventă şi imprevizibilitatea legislaţiei fiscale îngreunează fluxul de lucru

Autor: Laurentiu Cotu 08.05.2018

Producătorul de scaune ergonomice pentru birou Antares România, subsidiara grupului ceh Antares, a finalizat primul trimestru cu o cifră de afaceri de 1,7 mil. euro, mai puţin cu 5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, pe fondul comenzilor în scădere din partea instituţiilor statului. 

Compania estimează pentru acest an o cifră de afaceri de 9,5 mil. euro, în creştere cu 19% faţă de anul 2017, când afacerile Antares au ajuns la 8 mil. euro. Compania produce scaune ergonomice şi de conferinţe în Cluj-Napoca, Bucureşti, iar începând cu toamna anului 2017 şi în Remetea, judeţul Harghita.