Cezar Rapotan, investiţie de 10 mil. euro în rebrandingul magazinului MatHaus de pe calea Vitan şi modernizarea altor unităţi Arabesque

Autor: Alina-Elena Vasiliu 09.05.2018

Distribuitorul român de mate­riale de construcţii Arabesque din Galaţi, deţinut de Cezar Rapotan, a finalizat procesul de rebranding al ma­gazinului pe care îl are pe calea Vitan din Bucureşti şi care poartă acum numele MatHaus. Compania va des­chi­de pe 10 mai magazinul sub noul brand, acesta fiind ultimul supus rebran­din­gu­lui din fosta reţea Mr. Bricolage.

Arabesque a alocat un buget de zece milioane de euro pentru deschiderea magazinului din calea Vitan, dar şi pentru modernizarea unităţilor pe care le are în Galaţi, Constanţa, Craiova, Piteşti şi Oradea, toate sub brandul MatHaus, divizia de retail a Arabesque.