Cei trei prizonieri americani au fost eliberaţi din Coreea de Nord. Surpriza de proporţii pe care au avut-o când au coborât din avion

Autor: Teodora Marinescu 10.05.2018

Potrivit presei de peste Ocean, faptul că cei trei prizonieri nu ştiau limba engleză a fost pentru mulţi o reală surpriză.

„Este o noapte specială pentru aceşti oameni remarcabili. Sincer, nu credeam că o să se întâmple, dar este adevărat. A fost o realizare importantă pentru noi”, a spus Donald Trump, adăugând că relaţiile dintre Washington şi Phenian pornesc de aici înainte de la zero.

"Am vrea să le mulţumim Guvernului SUA, preşedintelui Trump, secretarului Pompeo şi oamenilor din Statele Unite care ne-au adus acasă", au declarat cei trei într-un comunicat.

Prizonierii, eliberaţi în urma vizitei lui Mike Pompeo la Phenian, au ajuns joi la baza Andrews din afara Washingtonului.

O purtătoare de cuvânt de la Casa Albă a declarat că cei trei bărbaţi vor fi duşi la Centru Medical Militar Naţional Walter Reed, din apropierea Marylandului, pentru a fi evaluaţi medicali.

Eliberarea celor trei, considerată de Casa Albă ca fiind un "act de bunăvoinţă", reprezintă un efort al liderului suprem nord-coreean Kim Jong-un de a stabili un cadru pozitiv pentru summitul ce va urma.

Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că va anunţa în trei zile locul unde se va desfăşura summitul istoric la care vor participa liderii SUA şi Coreei de Nord.