Vassilis Stavrou, CEO Mega Image: Consumatorii de astăzi caută lux accesibil şi vor eficienţă, vor să aibă mai mult timp

Autor: Alex Ciutacu 10.05.2018
Trendurile sunt în schimbare, atât la nivel global cât şi în România, vedem că oamenii caută mai multă valoare în ceea ce cumpără, caută lux accesibil şi sunt mai interesaţi de etichete şi de conţinutul produselor, de transparenţa etichetelor, a explicat Vassilis Stavrou, CEO Mega Image, în cadrul conferinţei ZF Retail 2018. „Este evident că trăim într-o lume care se schimbă. Vedem mega-trenduri, atât la nivel de macrotrenduri, schimbări în comportamentul consumatorilor cât şi la nivel de retail. În primul rând, la nivel macro vedem schimbări în economie. Vedem schimbări demografice, vedem schimbări tehnologice”. „Vedem cât de importantă este tehnologia dacă ne uităm la faptul că Alibaba este cel mai mare retailer din lume, iar Amazon este al doilea cel mai mare”