Importatorul de alimente Nordic Food a ajuns la 241 mil. lei după un avans de 5%

Autor: Simona Tatu 11.05.2018

„Avem în plan o investiţie de peste 150.000 de euro într-un sistem de gestionare a mărfii în depozit.“

Compania importatoare de produse alimentare Nordic Food România, parte a grupului Nordic, a înregistrat în 2017 o cifră de afaceri de 241 de milioane de lei, în creştere cu 5% faţă de anul 2016. Printre planurile de viitor ale companiei se numără o investiţie de 150.000 de euro, dar şi creşterea vânzărilor cu 15% în 2018.