„România 100 ani de business. Cum trecem de la idee la business. 100 de idei să creştem“. Companiile din Braşov şi-ar dubla businessul dacă ar exista autostradă.

Autor: Mădălina Dediu Panaete 11.05.2018

♦ Braşovul ocupă locul opt în topul judeţelor după cifra de afaceri realizată de companii, iar antreprenorii spun că de creşterea acestuia este legată şi dezvoltarea altor judeţe, precum Covasna.



Întârzierea construirii aeroportului şi a unei autostrăzi care să lege Braşovul de cele mai importante oraşe din ţară, lipsa forţei de muncă bine pregătită şi neimplicarea mediului politic în rezolvarea problemelor cu care se confruntă an­treprenorii sunt principalele lucruri care înce­tinesc ritmul de dezvoltare al mediului de afaceri local.

„Cred că dacă se va face autostradă, Bra­şo­vul va creşte specta­cu­los, se va dubla cifra de afa­ceri. Iar dacă se va con­strui aeroportul, aceas­ta se va mai dubla o da­tă. Noi suntem har­nici, res­pec­tăm standarde, avem teh­nologii, dar la nivel de infrastructură şi de conexiuni în­tâmpinăm probleme. Discutăm cu mari com­panii şi nu pot concepe faptul că noi nu avem aeroport. Am ratat multe lucruri din cauza aceasta“, a spus Radu Ionescu, acţionar al pro­ducătorului de suplimente nutritive Dacia Plant, una dintre cele mai mari businessuri antreprenoriale din Braşov.

El a fost prezent la conferinţa „România 100 ani de business. Cum trecem de la idee la business. 100 de idei să creştem“, de la Braşov, orga­nizată de ZF cu sprijinul Băncii Transilva­nia şi al companiei de consultanţă şi audit EY.

Seria de evenimente prin care ZF şi Banca Transilvania vor să aducă la aceeaşi masă antre­prenorii din România şi să întocmească „testamentul“ cu 100 de idei pentru dez­voltarea sustenabilă a României în viitor va continua în acest an în cele mai mari oraşe din ţară.

„Avem o cultură a antreprenoriatului în România şi creşte, iar aceasta susţine mai departe dezvoltarea României. Pentru că, dacă ne uităm, nu există investiţii în infrastructură, nu există investiţii strategice. Poate că există, dar eu nu ştiu despre un plan pentru dezvoltarea ţării pentru următorii zece ani detaliat“, a declarat Ömer Tetik, CEO al Băncii Transilvania, în cadrul evenimentului la care au participat circa 200 de manageri, antreprenori, consultanţi şi bancheri din zona Braşovului.

Tot despre importanţa antreprenoriatului pentru dezvoltarea economiei României a vorbit şi Alex Milcev, partener şi lider al departamentului de asistenţă fiscală şi juridică în cadrul EY România.

„Pentru dezvoltarea României este foarte importantă clasa antreprenorială, care a crescut enorm. Sunt foarte multe progrese, dar sunt şi multe lucruri de făcut“, a spus managerul.

Conferinţa „România 100 ani de business“ de la Braşov

 

Judeţul Braşov se află pe locul opt după nivelul businessului raportat de companii, în fruntea clasamentului stând Capitala. În Braşov, companiile au realizat în 2016 (ultimele date disponibile) o cifră de afaceri de peste 41 de miliarde de lei. Comparativ, judeţul vecin Covasna s-a aflat pe locul 39, cu 5,7 miliarde de lei.  Antreprenorii spun că dezvoltarea Braşovului ar susţine şi creşterea businessurilor din alte judeţe.

„Vreau ca Braşovul să se dezvolte, să deschidă aeroport şi de aici să zboare şi oamenii din Covasna. Vrem-nu vrem, Covasna este un satelit al Braşovului. Iar beneficiile dezvoltării Braşovului se vor resimţi şi asupra judeţului Covasna“, a declarat Romulus Oprea, fermier şi reprezentant al producătorului de cartofi Romion. El este şi preşedintele Federaţiei Naţionale a Cartofului.

De altfel, Covasna este recunoscută pentru producţia de cartofi, fermierii din federaţia condusă de Romulus Oprea exportând chiar şi în ţări precum Olanda sau Polonia.

La capitolul exporturi, judeţul Covasna stă tot aproape de coada clasamentului, nivelul acestora netrecând peste pragul de jumătate de miliard de euro. Pe de altă parte, companiile din Braşov exportă anual peste hotare mărfuri cu o valoare de peste 3 miliarde de euro.

Pe de altă parte, antreprenorii din  Braşov şi Harghita spun că se confruntă cu lipsa forţei de muncă, o problemă care este, de altfel, întâlnită în marea majoritate a judeţelor ţării. Lipsa de interes a tinerilor pentru meserii care implică muncă fizică, plecarea românilor în străinătate şi neadaptarea sistemului educaţional la nevoile mediului de business stau la baza crizei de forţă de muncă.

„Se vorbeşte despre învăţământul care este depăşit, despre faptul că nu avem specialişti, dar noi trebuie facem o schimbare de mentalitate.

Educaţia nu se termină după ce ai terminat o facultate. Trebuie să ne educăm în permanenţă, atât noi managerii şi antreprenorii, cât şi angajaţii. Potenţialul Brasovului este foarte mare, avem specialişti în Braşov“, a declarat Laura Ţeposu, director dezvoltare al retailerului online Libris din Braşov.

Citiţi în ziarul de luni mai multe declaraţii din conferinţa „România 100 ani de business“