Start-up Nation 2018 va avea un buget de 2 mld. lei şi va oferi până la 200.000 de lei pe proiect

Autori: Dan Straut , Mediafax 13.05.2018

Cheltuielile eligibile pentru a fi acoperite din aceste fonduri constau în achiziţiile de echipamente, spaţii de lucru, mijloace de transport (dar numai în condiţii speciale), mobilier, birotică, plata unor salarii şi utiliăţi, realizarea de webiste, brevete, licenţe, cursuri, TVA, consultanta accesării programului, licenţe software, dar şi cheltuieli privind creditele şi garanţiile aferente acestora. Cheltuieli neeligibile: vehicule pentru firme transport, spaţii cu destinaţie locativă, echipamente aferente jocurilor de noroc etc.

Programul Start–up Nation este un program de încurajare şi de stimulare a înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, implementat de către Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA) prin intermediul Agenţiilor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Atragere de Investiţii şi Promovare a Exportului (AIMMAIPE), în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 10/2017 pentru stimularea înfiinţării de noi întreprinderi mici şi mijlocii aprobată prin Legea nr. 112/2017, prevederile Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Hotărârii Guvernului nr. 23/2017 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea MMACA.

Potrivit companiei de consultanţă Omega Consulting, calendarul estimativ al programului arată că Ghidul Solicitantului, care se află în prezent în consultare publică, va fi lansat - în formă finală - cel mai probabil în cursul lunii mai 2018, apoi perioada de depunere a cererilor de finanţare va fi cuprinsă cel mai probabil între lunile mai şi iunie 2018 (30 de zile), iar termenul limită ar putea fi sfârşitul lunii iunie.

Câteva recomandări din partea consultanţilor:
- depuneţi proiecte al căror punctaj estimativ este de minimum 95 puncte
- înfiinţaţi compania din timp, astfel încât să evitaţi aglomerările de la Registrul Comerţului
- obţineţi oferte care să acopere preţul real al echipamentelor
- dezvoltaţi un mod de business corelat atent cu CAEN-ul, activităţile şi bugetul proiectului
- evitaţi depunerea aplicaţiilor în ultimul moment.

Start-up Nation s-a bucurat de un succes foarte mare în anul 2017, la finalul termenului limită fiind depuse 19.296 de dosare de finanţare prin intermediul aplicaţiei online. Din cele 19.296 de dosare depuse, conform regulilor de alocare a finanţării şi în limita bugetului, au fost selectate 8.444 de proiecte pentru care s-au semnat şi contracte de finanţare. Programul a fost gândit ca o schemă multianuală, urmând să fie relansat în fiecare an până în 2020, iar în prezent se află în cel de al doilea an de implementare.