Hotelurile din Bucureşti au găzduit în T1/2018 aproape jumătate din totalul străinilor care au venit în România

Autor: Mirabela Tiron 14.05.2018

Hotelurile din Capitală au atras în T1/2018 un număr de 231.000 de vi­zitatori străini, trafic în creştere uşoară cu 2,5% faţă de perioada similară a anului tre­cut, arată cele mai recente date de la Insti­tu­tul Naţinal de Statistică. Altfel spus, Bu­cureş­tiul este destinaţia ce a înregistrat aproape jumătate din sosirile vizitatorilor străini în unităţile de cazare din toată ţara în primul trimestru din acest an, arată calculele ZF.

În medie, străinii au petrecut două nopţi în hotelurile din Bucureşti, arată aceeaşi sursă.

Cei mai mulţi străini se cazează în hotelurile din Capitală în interes de afaceri, peste 80% din vizitatori vin pentru business, restul ajung în interes de vacanţă, potrivit jucătorilor din piaţă. Străinii reprezintă de altfel principala cate­gorie de clienţi pentru hoteluri, în con­diţiile în care aceste unităţi de cazare atrag mai puţini români decât străini, ara­tă datele de la Statistică.