Eurostat: Românii pleacă din casa părintească la 28 de ani. Băieţii se desprind de familie la 30,3 ani, iar fetele la 25,6 ani

Autor: Roana Rotaru 16.05.2018

Tinerii din România părăsesc casa părintească la o vârstă medie de 28 de ani, cu doi ani mai trâziu decât media europeană, potrivit celor mai recente date publicate de Eurostat, aferente anului 2017.

„Am plecat de acasă la vârsta de 25 de ani, când m-am mutat cu prietena mea. Până atunci nu am avut nici unde, nici de ce să plec. Nu câştigam pe atunci suficient de mult încât să stau sin­gur cu chirie. Dacă nu m-aş fi mu­tat cu prietena mea cu chirie, pro­babil aş fi stat şi acum cu părinţii mei până pu­team să îmi cum­păr o locuinţă prin credit bancar“, a spus Mihai V., 26 de ani, din Bucureşti.

Bărbaţii pleacă de lângă părinţi la 30,3 ani în Ro­mâ­nia, în timp ce fe­me­ile reuşesc să se desprindă de familie la vârsta de 25,6 ani, cu aproape cinci ani mai repede decât bărbaţii.

„Eu am plecat de acasă la 19 ani, când m-am înscris la fa­cultate la Timi­şoara. După absol­vire nu m-am întors în oraşul natal pen­tru că nu aveam ce să fac acolo. E destul de comun pen­tru generaţia Millennials să stea mai mult pe acasă, până îşi găsesc voca­ţia, până econo­mi­sec bani. Asta nu înseamnă că nu lu­crează, doar că evită să se maturizeze. Cred că femeile se mută mai repede decât bărbaţii pen­tru că, mai nou, există o presiune socială pe ele să îşi facă un rost în viaţă“, a spus Raluca, 28 de ani, din Timişoara.

Tinerii care părăsesc cel mai repede casa părintească sunt suedezii, care se mută de la părinţi, în medie, la vârsta de 21 de ani. De asemenea, copiii se mută destul de devreme de la părinţi în Danemarca (21,1 ani), Finlanda (21,9 ani) şi Luxemburg (21,4 ani).

La polul opus, ţările în care tinerii stau până la o vârstă mai mare cu părinţii sunt  Malta (32,2 ani), Croaţia (31,9 ani), Slovacia (30,8 ani), Italia (30,1 ani), Grecia (29,4 ani) şi Spania (29,3 de ani).