Creşterea ROBOR şi frânarea exporturilor provoacă aterizarea economiei la 4%. Guvernul şi-a făcut bugetul pe o creştere economică de 5,2%. Ce se va întâmpla cu veniturile dacă PIB-ul creşte sub aşteptări?

Autor: Adelina Mihai 16.05.2018

♦ PIB-ul a crescut cu doar 4% pe primul trimestru al acestui an faţă de perioada similară a anului trecut, în condiţiile în care analiştii aşteptau 5,4%. Economia frânează rapid din cauza scumpirii creditului, dar şi pentru că exporturile către zona euro încetinesc.



Creşterea economică de 4,2% din T1/2018 faţă de T1/2017 în serie ajustată sezonier este relativ ridicată, însă este mult încetinită faţă de trimestrele anterioare, spun analiştii, care încep să îşi reconsidere prognozele de creştere economică pentru anul acesta. În serie brută, creşterea a fost de 4%.

Oamenii au încetinit consumul şi dispo­nibilitatea de a lua credite ca urmare a creşterii puternice a ROBOR, de la 0,8% la 2,8% în ultimele şase luni, iar decizia BNR a majora dobânda de politică monetară de trei ori în 2018 pentru a lupta cu inflaţia ajunsă la 5% a determinat o tensiune şi mai mare pe piaţă. Pe de altă parte, creşterea producţiei industriale, care are o pondere de 25% din PIB, a scăzut de la 8-9% anul trecut la 4-5% în 2018, pe fondul încetinirii creşterii economice din zona euro. 

Guvernul şi-a făcut bugetul pe o creştere economică de 5,2%.

Grupul Erste, de exemplu, şi-a ajustat ieri imediat estimarea de creştere economică pen­tru anul acesta de la 4,7% la 4,1%, iar analiştii de la ING Bank au revenit şi ei şi-au redus estimarea de creştere a PIB de anul acesta la 3,5% (faţă de prognoza anterioară de 4,7%).

Analiştii consultaţi de Reuters estimau o creştere de 5,4% an la an. Mai îngrijorătoare este frânarea creşterii economice trimestru la trimestru anterior, care a ajuns la zero, faţă de 1,2% în T4 faţă de T3 şi 2,4% în T3 faţă de T2 anul trecut.

„Faţă de trimestrul anterior avem o stagnare, iar faţă de anul anterior avem o creştere economică relativ ridicată, dar mult încetinită faţă de trimestrele anterioare. Aş spune că sunt două categorii de factori care au generat această situaţie: pe de-o parte factori externi, legaţi de încetinirea creşterii economice din zona euro - Uniunea Euro­peană, iar pe de altă parte sunt factorii interni, legaţi de revoluţia fiscală“, a explicat Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal.

Într-adevăr, datele publicate de Eurostat - biroul de statistică al Uniunii Europene - arată că atât la nivelul UE, cât şi la nivelul zonei euro, în primul trimestru din 2018 s-a înregistrat o încetinire vizibilă a creşterii economice. Astfel, faţă de trimestrul anterior, economia din zona euro şi din cele 28 de state membre ale UE a crescut în T1 2018 cu 0,4%.

adelina.mihai@zf.ro