Schimbare de management la ArcelorMittal Galaţi-Skopie: Bogdan Grecu preia conducerea celor două divizii de la Bruno Ribo

Autor: Roxana Rosu 16.05.2018

Bogdan Grecu a fost numit director general al diviziilor ArcelorMittal Galaţi şi Skopie (Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei), în locul lui Bruno Ribo, activitatea ambelor unităţi şi a celor incluse în pachetul de separare urmând să fie condusă de un "manager al unităţilor ţinute separat" şi monitorizată de un "împuternicit pentru supraveghere", numit în acord cu  reprezentanţii Comisiei Europene, a anunţat compania.

Grupul ArcelorMittal a confirmat în aprilie că va vinde combi­na­tul siderurgic din Galaţi pentru a putea prelua pro­du­că­torul Ilva din Italia. Alături de uzina din România, pe lista uni­tăţilor care vor fi vândute se află şi alte capacităţi de pro­ducţie, din Italia, Macedonia, Republica Cehă, Belgia sau Luxemburg. 

ArcelorMittal vrea să cumpere Ilva, un combinat side­rur­gic amplasat în sudul Italiei, care produce 12 milioane de tone de produse metalurgice pe an, iar pentru că poziţia sa ar putea deveni prea puternică în siderurgia europeană, Comisia Europeană i-a cerut să renunţe la alte capacităţi.

"Toate activităţile noastre vor continua în mod obişnuit în următoarele luni de tranziţie şi de pregătire pentru vânzare", a spus Bogdan Grecu, Directorul General al Unităţilor ArcelorMittal Galaţi - Skopie.

Bogdan Grecu, în vârstă de 41 de ani, a absolvit Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie cu un masterat în economie şi - începând cu 2001 – s-a alăturat echipei Combinatului Siderurgic de la Galaţi. Din 2012, a fost membru al Comitetului Director al ArcelorMittal Galaţi şi a coordonat diverse activităţi cum ar fi: audit intern, cumpărări, logistică, investiţii, I.T., automatizări, lanţ furnizor şi cerere.

"Bogdan va avea tot sprijinul meu în viitorul apropiat pentru a asigura o tranziţie lină şi o continuitate perfectă în toate activităţile noastre", a declarat Bruno Ribo, fost Director General al ArcelorMittal Galaţi - Skopie.

Bruno Ribo, în vârstă de 55 de ani, a fost - din 2012 - Director General pentru Combinatele din Galaţi şi - ulterior –  Skopie. El îl va sprijini pe noul Director General, în timpul fazei de tranziţie.