Ambiţia lui Musk: Fondatorul Tesla vrea să construiască tuneluri subterane pentru a rezolva problema traficului din Los Angeles. Călătoriile prin tunel ar costa un dolar

Autor: Alex Ciutacu 18.05.2018

Elon Musk, fondatorul companiei Tesla, cere suportul statului pentru ambiţia sa de a construi o reţea de tuneluri subterane în Los Angeles, pentru a rezolva problema traficului congestionat, potrivit CNN.

Joi seară, Musk a discutat despre proiectul prin care vrea să „vindece” traficului cu sute de tunele subterane. El spune că serviciul va fi unul similar metroului – se va numi „Bucla” – şi va costa un dolar.

Musk propune ca mai multe şosele să fie transformate în parcări pentru a ajuta la tranziţia înspre subteran.

Fondatorul Tesla şi SpaceX descrie tunelurile ca fiind „aproape ca un sistem autonom de circulaţie pe mai multe nivele”.

„Este o soluţie care credem că va funcţiona şi merită încercată”, a spus el.

El susţine că că start-up-ul Boring dezvoltă propria maşină de executat tunele şi spune că va fi de 10 ori mai rapidă decât orice alta existentă.

Tuneluri din Los Angeles până în San Francisco ar putea fi realizate în câteva săptămâni, a transmis Steve Davis, CEO al companiei Boring.

Pentru moment, Boring Company începe la un nivel mic, încercând să obţină permis pentru un tunel de 4,3 km în bulevardul Sepulveda din Los Angeles. Este primul pas înainte de a începe construirea unui tunel de 96,5 km de-a lungul oraşului.

Oficialii oraşului au fost receptivi. Un consiliu oficial al oraşului i-a dat dreptul companiei Boring de a se exclude de la o serie de măsuri de mediu pentru a testa proiectul.

Două ONG-uri americane – Brentwood Residents Coalition şi Sunset Coalition – au dat în judecată oraşul luna aceasta, susţinând că Boring Company nu ar trebui să primească această excludere.