Misiune grea pentru Simona Halep: Eleva lui Darren Cahill se pregăteşte pentru cucerirea primului trofeu de Mare Şlem din carieră. Duminică, va da nas în nas la Roland Garros cu numărul 105 WTA

Ziarul Financiar 25.05.2018

Eleva lui Darren Cahill o va întâlni duminică, în primul tur, la Roland Garros (27 mai - 10 iunie), pe jucătoarea din Statele Unite, Alison Riske (105 WTA)

Simona, care spune că principalul său obiectiv pentru cele două săptămâni de concurs este cucerirea primului trofeu de Mare Şlem din carieră, e conştientă că are o misiune foarte dificilă, motiv pentru care şi-a propus să urmeze reţeta clasică şi să "judece" fiecare meci în parte: "Am fost puţin obosită după semifinala de la Roma, dar nu a fost vorba de o accidentare. Mă simt bine acum, m-am odihnit şi mă antrenez din greu. Nu este deloc dificil să mă concentrez pe câte un meci, ştiu că fiecare partidă va fi grea. Este un turneu de Mare Şlem şi cele mai bune jucătoare din lume sunt aici, deci va fi dificil. Nu mă gândesc la titlu, pentru că este greu. Gândul îmi stă doar la primul meci. Va fi dificil, dar ştiu că am şansa mea.

Anul trecut nu a fost despre apărarea punctelor, a fost diferit. Acum am putea spune că am această presiune, dar nu vreau să mă concentrez pe acest aspect. Faptul că anul trecut am avut un super rezultat nu înseamnă că îl voi avea şi anul acesta. Voi aborda zi după zi. Nu ştii niciodată, poate fi şi mult mai bine. Sunt mai puternică mental decât anul trecut, cred că am progresat. Şi, dacă faci asta, atunci vei avea şi rezultate. Ele vor veni dacă voi continua să cresc şi să fac exact ceea ce trebuie să fac", a declarat Simona.

Considerată principală favorită atât prin prisma clasamentului, cât şi de către bookmakeri, Simona va avea adversare grele de înfruntat, printre care Serena Williams, Viktoria Azarenka şi Maria Şarapova, trei tenismene obişnuite cu succesul, dar care au revenit după perioade lungi departe de teren. Surprinsă că numele grele nu şi-au făcut încă apariţia pe terenurile de antrenament, constănţeanca ştie la ce să se aştepte: "Sigur, e bine pentru tenis că s-a întors Serena. Poate că are nevoie de ceva timp pentru a se reobişnui cu turneele, cu jocul de zi de zi, dar părerea mea este că ea va reveni la nivelul obişnuit şi va câştiga titluri. Ştie cum să gestioneze fiecare situaţie în parte, are atâţia ani în spate...Ştie ce are de făcut! Eu nu mă gândesc că Azarenka, Serena şi Şarapova sunt pe tablou. Deocamdată, nu le-am văzut aici. Doar pe Serena am văzut-o şi clubul pare pustiu. Dar, este bine că va fi toată lumea aici. Vin şi în vacanţe la Paris, este un sentiment foarte plăcut", a mai transmis liderul mondial, care va deschide competiţia de la Paris cu un meci contra americancei Alison Riske.

Despre Riske Simona ştie că e o luptătoare, dar, de asemenea, ştie şi ce are de făcut pentru a ieşi învingătoare dintr-un meci, în primul tur, considerat întotdeauna foarte dificil de gestionat: "Am jucat, cred, de două ori împotriva ei. Aştept un meci dificil, e o luptătoare, nu se dă bătută. Trebuie să fac ceea ce fac eu mereu, să nu mă dau bătută şi să lupt pentru fiecare minge. Trebuie să fiu concentrată punct cu punct. E normal să ai emoţii la primul meci într-un turneu de Mare Şlem".