Amenzi de peste 2.800.000 de lei, aplicate de şoferi în ultimele 24 de ore

Autori: Andreea Traicu , Mediafax 26.05.2018

Poliţia Română anunţă că în urma acţiunilor dsfăşurate în ultimele 24 d ore au fost date amenzi în valoare de peste 2.800.000 de lei, fiind confiscate bunuri de peste 340.000 lei. De asemenea, au fost reţinute 499 de permise de conducere şi au fost retrase 149 de certificate de înmatriculare.

"Pentru siguranţa cetăţenilor, peste 10.600 de poliţişti au acţionat, la data de 25 mai a.c., la nivel naţional, în sistem integrat, alături de celelalte structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Au fost organizate 4.236 de patrule şi s-a acţionat, pentru prevenirea accidentelor rutiere, cu 295 de aparate radar. În acest interval de timp, poliţiştii au intervenit la 3.079 de evenimente, dintre care 2.585 au fost sesizate prin SNUAU 112. În urma activităţilor, au fost constatate 833 de infracţiuni, fiind prinse în flagrant delict 136 de persoane bănuite, iar faţă de 52 de persoane au fost dispuse măsuri preventive", mai transmit poliţiştii.