Cod galben de inundaţii în nouă judeţe

Autori: Andreea Tobias , Mediafax 26.05.2018

Judeţele Timiş, Gorj, Vâlcea, Alba, Hunedoara, Arad, Sălaj, Cluj şi Bihor sunt, până sâmbătă seara, sub avertizare cod galben de inundaţii, potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).

Inundaţii se pot produce pe râurile mici din bazinul hidrografic al râului Drăgan, din judeţele Bihor şi Cluj, pe râurile mici din bazinele hidrografice: afluenţii de dreapta ai Oltului aferenţi sectorului aval Acumularea Călimăneşti – amonte Acumularea Ioneşti, Cerna, Olteţ – sector amonte confluenţă cu râul Cerna, judeţele Gorj şi Vâlcea, pe râurile mici din bazinele hidrografice: afluenţii de dreapta ai Mureşului aferenţi sectorului aval S.H. Acmariu, pe afluenţi mici ai Crişului Repede şi Crişului Negru, precum şi pe râurile mici din bazinul superior şi mijlociu al râului Bega, judeţul Timiş.