Compania de curierat Urgent Cargus şi-a crescut afacerile cu 20% în 2017 şi a trecut pe profit

Autor: Mirabela Tiron 30.05.2018

Fondul de investiţii Abris Capital încearcă din 2016 să vândă compania de curierat, pe lista scurtă a companiilor interesate de preluarea Urgent Cargus fiind fondul de investiţii Warburg Pincus, Poşta Ungară şi Poşta Austriacă.

Urgent Cargus, compania de curierat care a apărut în urma fuziunii Urgent Curier şi Cargus International, ambele preluate de fondul de investiţii Abris Capital, a finalizat anul trecut cu afaceri de 372 de milioane de lei (83 milioane de euro), în creştere cu 20% faţă de anul anterior, arată datele oficiale de la Ministerul de Finanţe şi calculele ZF.