Şerban Nicolae, PSD: E posibil să demisioneze Kovesi înainte de a fi revocată

Autor: Ana Petrescu 30.05.2018

Senatorul PSD, Şerban Nicolae, a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, că este posibil ca Laura Codruţa Kovesi să demisioneze din funcţia de procuror-şef al DNA înaintea de semnarea decretului de revocare de către preşedintele Klaus Iohannis.

"E posibil (ca Laura Codruţa Kovesi să demisioneze - n.r.). Ar putea să facă gestul acesta, să demisioneze înainte de a fi revocată pentru că în mod cert nu ar avea de ce să fie foarte încântată de o decizie de revocare care se face intempestiv şi ca formă de sancţiune administrativă. Aici nu era vorba de o revocare pentru că i s-a terminat mandatul, ci pur şi simplu e ca o formă de sancţiune ca urmare a unei conduite necorespunzătoare în această funcţie. Nu-i desfiinţată ca persoană, dar ca şef al DNA, din punctul meu de vedere, are foarte multe minusuri, foarte mutle elemente negative care arată un management profund defectuos, o conduită total nepotrivită", a afirmat miercuri, pentru MEDIAFAX, senatorul PSD, Şerban Nicolae, precizând că nu ar putea să se lanseze în speculaţii cu privire la cine ar putea veni ulterior la şefia DNA, în locul Laurei Codruţa Kovesi.

CCR arată, în comunicatul oficial de miercuri privind decizia de existenţă a conflictului instituţional între preşedinte şi ministrul Justiţiei, că şeful statului urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi.

Curtea Constituţională a României (CCR) a stabilit, cu majoritate de voturi, existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între ministrul Justiţiei şi Preşedintele României, generat de refuzul şefului statului de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kövesi.

"Preşedintele României urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi. Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică, potrivit art.36 din Legea nr.47/1992, Preşedintelui României, prim-ministrului Guvernului României şi Ministrului Justiţiei şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I", se arată în comunicatul CCR.