Aplicaţia zilei: Sigurec

Autor: Ioana Nita 05.06.2018

Nume: Sigurec

Platformă soft: Google Android, Apple iOS

Preţ: gratis

Dezvoltator: Ecoprotech Engineering SRL

Funcţionalitate: aplicaţia le pune la dispoziţie utilizatorilor un serviciu de ridicare a deşeurilor, aceştia având posibilitatea de a solicita un „taxi” pentru reciclare direct acasă. Utilizatorii trebuie să îşi creeze mai întâi profilul în cadrul aplicaţiei, iar apoi pot chema acasă SIGUREC Mobil. De asemenea, aceştia au acces la istoricul personal de colectare la aparatele inteligente SIGUREC, iar aplicaţia calculează şi contribuţia la micşorarea amprentei de carbon în funcţie de cantitatea şi tipul deşeurilor date pentru reciclare. În funcţie de acest lucru, utilizatorii intră în concursul SIGUREC pentru premii verzi, marele premium fiind o maşina Toyota Yaris Hybrid.