Vodafone nu mai pierde timpul şi merge pe drumul deschis de Orange: va oferi internet fix şi TV în oraşe folosind reţeaua de fibră optică a Telekom România

Autor: Adrian Seceleanu 05.06.2018

Vodafone, al doilea jucător de pe piaţa locală de telefonie mobilă, va intra pe piaţa de servicii fixe (internet şi TV) înainte de a primi acordul pentru achiziţia companiei de cablu UPC, prin semnarea unui acord care îi oferă acces la reţeaua de fibră optică a Telekom România, au anunţat cele două companii. ZF a scris despre discuţii în octombrie 2017.

“Vodafone România a încheiat un acord cu Telekom Romania pentru servicii wholesale, pe baza căruia Vodafone va putea lansa servicii de internet fix şi TV, folosind reţeaua de fibră optică a Telekom Romania din zonele urbane. Acordul va permite Telekom să îşi exploateze mai bine infrastructura fixă”, conform anunţului.

Vodafone calcă astfel pe urmele Orange, care a semnat anterior un acord similar cu Telekom România.

„Acest acord reprezintă un pas înainte în implementarea uneia dintre priorităţile noastre principale, şi anume extinderea către gospodării şi familii. În plus faţă de oferta comercială existentă, clienţii noştri vor beneficia, după implementarea acordului, de pachete convergente, care vor include servicii mobile, servicii fixe în bandă largă şi de televiziune, însoţite de aceeaşi calitate a serviciilor de care se bucură deja în relaţia cu noi”, a declarat Murielle Lorilloux, CEO Vodafone România.

“Cele două companii vor continua să concureze independent pe piaţă, fiecare dintre ele urmându-şi propriul plan de dezvoltare, în concordanţă cu strategiile comerciale şi de business autonome”, precizează Vodafone.

“În linie cu strategia noastră de dezvoltare, acest proiect ne permite să obţinem o rată mai bună de utilizare a infrastructurii noastre FTTH/FTTB de cea mai bună calitate din zonele urbane şi să continuăm să investim în dezvoltarea reţelelor noastre broadband, pentru a oferi servicii mai bune şi inovatoare”, a declarat şi Miroslav Majoroš, CEO Telekom Romania.