Un investitor auto german va investi 33 mil. euro în Velky Krtis, o regiune săracă din Slovacia

Autor: Catalina Apostoiu 06.06.2018

Compania germană SAM Automotive intenţionează să creeze un număr total de 805 locuri de muncă în fosta locaţie a producătorului de camioane LIAZ din Velky Krtis, una din regiunile slovace cu o rată ridicată a şomajului, scrie Slovak Spectator.

În aprilie, şomajul de acolo s-a ridicat la 10,35%. Producţia din Veky Krtis ar putea fi lansată în luna septembrie. Investiţiile totale s-ar putea ridica la aproximativ 33 milioane de euro, investitorul german încercând să obţină susţinere din partea statului slovac.