Austriecii de la Dunapack, care au anunţat o fabrică nouă de ambalaje lângă Bucureşti, au un plus de 8% la vânzări

Autor: Alina-Elena Vasiliu 06.06.2018

Dunapack a cumpărat un teren de 11,5 hectare în localitatea Bolintin din apropiere de Bucureşti, unde intenţionează să construiască de la zero o fabrică de ambalaje de carton.

Producătorul de ambalaje din carton Dunapack, parte a grupului austriac Prinzhorn, şi-a majorat afacerile cu 8% anul trecut, astfel că rezultatul a trecut de 140 de milioane de lei. Profitul a scăzut la 3,6 milioane de lei, însă numărul mediu de angajaţi la nivelul întregului an 2017 a fost 223, în creştere faţă de anul anterior, potrivit datelor de pe site-ul Ministerului de Finanţe.