Producătorul auto francez PSA iese de pe piaţa iraniană

Autor: Catalina Apostoiu 06.06.2018

Gigantul auto PSA  şi-a anunţat retragerea din activităţile din Iran în scopul evitării sancţiunilor americane, relatează Deutsche Welle. Compania intenţionează în schimb să lanseze un serviciu de car-sharing în SUA.

PSA, al doilea mare producător auto al Europei după VW, semnase acorduri cu producătorii auto iranieni Khodro şi Saipa în 2016 după ridicarea sancţiunilor asupra Iranului.

În cooperare cu partenerii săi, PSA a vândut anul trecut aproximativ 445.000 de autovehicule în Iran. Grupul francez a notat totuşi că businessul din Iran reprezintă sub 1% din vânzările sale totale.