Avocaţii de la Clifford Chance Badea: Tot mai multe fonduri de investiţii întreabă de companii de tehnologie, inclusiv FinTech

Autor: Ioana Nita 07.06.2018

Biroul local al firmei de avocatură globale Clifford Chance a format un grup dedicat industriei FinTech.



Clifford Chance Badea, biroul local al firmei de avocatură globale Clifford Chance, şi-a extins expertiza în domeniul tehnologiei, înfiinţând un grup dedicat segmentului FinTech, în condiţiile în care industria hi-tech se află în continuă creştere, atât la nivel global, cât şi local.

„Tot mai multe fonduri de investiţii ne întreabă de firme de tehnologie, inclusiv fintech. Acum lucrăm la o tran­zacţie din accest domeniu pe plan local în care sunt implicate două fonduri de investiţii şi care are o va­loare semnifi­cativă”, a declarat pen­tru ZF Mihai Măc­elaru, counsel, responsabil pentru prac­tica de technology în ca­drul Clifford Chance Badea. Casa de avocatură a lucrat la o serie de tran­zacţii mari din domeniul tehnologiei, cea mai recentă fiind cea în care fondul de investiţii Vitruvian a cumpărat o participaţie minoritară în cadrul Bitde­fender, furnizorul local de soluţii de se­curitate cibernetică.