Semnele revoluţiei fiscale europene sunt deja aici!

Autor: Adrian Luca 07.06.2018

Din iulie 2020, dacă derulaţi o tranzacţie transfrontalieră cu o persoană afiliată şi din care ar putea rezulta şi un oarecare avantaj fiscal (care nu ar apărea dacă tranzacţia respectivă ar avea loc), să vă aşteptaţi că acest aranjament fiscal trebuie să ajungă pe masa Fiscului de la noi, dar şi a administraţiilor fiscale din toată Uniunea Europeană. Obligaţia de raportare ţine de intermediarul fiscal care a contribuit la elaborarea respectivului aranjament, dar, dacă intermediarul nu este rezident în UE, obligaţia trece direct la dumneavoastră, la contribuabilul relevant.

Am sintetizat la maximum şi într-o formă intermediară (adică nici prea tehnică, nici prea populară) ce spune recent aprobata Directivă de la Bruxelles [1]care actualizează o directivă mai veche privind schimbul automat de informaţii financiare la nivel european. Deşi e cunoscută ca ”directiva care aduce noi reguli de transparenţă pentru intermediarii fiscali” (cum a fost popularizată de Bruxelles pe toate palierele instituţionale, Comisie, Parlament, Consiliu), este transparent scopul final: vorbind de consultanţi, avocaţi, contabili etc, vorbeşti practic de clienţii lor europeni, cei care trebuie aduşi pe acelaşi plan de competiţie fiscală, noua mantra a pieţei unice europene.

Aşadar, noua directivă trebuie citită în comun cu cea împotriva evitării plăţii impozitelor ATAD (anti tax-avoidance directive, aprobată anul trecut), şi cu cea a armonizării şi consolidării bazei fiscale a companiilor europene (CCCTB, care îşi aşteaptă aprobarea finală în Consiliu) [2]. Avem astfel imaginea completă a adevăratei Revoluţii fiscale europene sub care va sta inclusiv fiscalitatea românească începând din deceniul următor.

Dar să lăsăm politica şi să ne întoarcem la partea tehnică a directivei. Aici lucrurile sunt ... clare – în formatul de la Bruxelles cuvântul de ordine este „interpretare”. Toate acţiunile de business devin interpretabile din punct de vedere fiscal şi pleacă de la prezumţia de vinovăţie că nu vrei să plăteşti impozite pe cât s-ar aştepta Fiscul să plăteşti. Spune comunicatul Consiliului, din martie: ”Directiva stabileşte caracteristicile (în engleză ”hallmarks”) tipurilor de scheme care trebuie raportate autorităţii fiscale. Această obligaţie de raportare nu implică automat că acea schemă este dăunătoare, ci doar că poate fi de interes pentru autorităţile fiscale pentru un viitor control. În timp ce multe din scheme pot avea un scop legitim, obiectivul e de a le identifica pe acelea care nu au”.

Un mesaj la fel de agresiv am întâlnit încă de la lansarea directivei, în vara anului trecut ( vezi şi uluitorul film de 50 de secunde de care am vorbit şi în articolul ”Climatul fiscal european devine tot mai tensionat”, din ZF, 27 iunie 2017). Doar că de atunci aceste caracteristici ale tipurile de scheme au devenit şi mai confuze, şi mai interpretabile, cum se vede mai jos din faimoasa Anexa IV la directiva.

Dar tocmai de aceea, ar trebui să fie cât se poate de limpede că, la transpunerea în legislaţia internă (termen până la sfârşitul anului viitor), nu există decât o singură soluţie viabilă: consultarea pas cu pas între guvern şi mediul de afaceri. Pe fond, contribuabilul onest este pe aceeaşi lungime de undă cu guvernul, pentru eliminarea reală a practicilor dăunătoare competiţiei şi, implicit bugetului. Nu are nici un sens ca tocmai acest contribuabil să se vadă paralizat într-un ghem de suspiciuni generalizate, de să-i fie lehamite să mai iasă din casă, pentru că, nu-i aşa?, se interpretează, viteza lui nu e ... până la limita evitării oricărui pericol.

Înţeleg că nu este deloc simplu  -  şi vorbesc de orice guvern s-ar afla la cârmă – să transpui asemenea texte, mai degrabă politice decât tehnice, care vin de la Bruxelles în ultimul timp, cel puţin pe linie fiscală.

Dar invit guvernul să se mai pună şi în poziţia contribuabilului român – e încă vie emoţia (ca să nu zic altfel) stârnită la începutul anului de transpunerea intempestivă a ATAD-ului. De la o încercare de transpunere efectiv copy-paste, ajunsesem să fim mai catolici decât Papa. Şi acolo ar fi trebuit să fie mai simplu, că era vorba de cifre (pragurile de deductibilitatea a cheltuielilor cu dobânda), dar că noi alegeam, de bună voie, cele mai distructive variante posibile.

Consultare permanentă, pentru claritate, predictibilitate, parteneriat real administraţie-contribuabil crearea unei identităţi fiscale, care să facă diferenţa în ochii investitorilor! Acestea trebuie să fie caracteristicele (hallmarks-urile) mediului nostru fiscal în perspectiva revoluţiei fiscale europene. Oare vom putea trece acest test al ... avantajului principal, unde avantajul să fie cu adevărat integrarea europeană şi nu numai simpla aderare, pe care o tot exersăm de 11 ani încoace?

Adrian Luca este partener fondator al firmei de consultanţă fiscală Transfer Pricing Services (TPS)