Simona Halep câştigă primul trofeu de Grand Slam din carieră!! Simona a câştigat finala de la Roland Garros

Ziarul Financiar 09.06.2018

Liderul WTA, Simona Halep, a câştigat primul său turneu de Mare Şlem din carieră, sâmbătă, după ce a învins-o în trei seturi, 3-6, 6-4, 6-1 pe americanca Sloane Stephens, în finala turneului de la Roland Garros.

Liderul WTA, Simona Halep, s-a impus în finala turneului de tenis de la Roland Garros, în faţa americancei Sloane Stephens, după ce a pierdut primul set cu scorul de 3-6.

A revenit însă în meci în al doilea set şi s-a impus categoric în faţa jucătoarei din Statele Unite ale Americii cu 6-4, iar în al treilea set Sloane Stephens nu a mai avut nicio şansă în faţa româncei, care a închis setul cu 6-1.

Este primul turneu de Mare Şlem pe care Simona Halep îl câştigă în carieră.