Consiliul Judeţean Ilfov lansează oficial proiectul Măgurele Science Park, menit să creeze un hub de inovaţie şi cercetare în jurul laserului de la Măgurele

Autor: Roxana Rosu 12.06.2018

Consiliul Judeţean Ilfov lansează oficial astăzi Parcul Ştiintific Măgurele, dezvoltat în jurul Laserului de la Măgurele, proiectul vizând coagularea administraţiei locale, a zonei de educaţie şi a celei de business pentru crearea unui hub de cercetare şi inovare, care să atragă proiecte locale şi internaţionale. 

În prima fază, lucrările vor acoperi 5 hectare, Consiliul Judeţean având asumată o suprafaţă de 16 hectare şi 17 milioane euro în buget. 

Recent, proiectul a primit o finanţare suplimentară de încă 2 milioane euro de la Comisia Europeană. „Administraţia locală trebuie să asigure condiţiile pentru transferul tehnologic. Vom crea săli echipate, vom asi­gura asistenţă start-up-urilor de acolo, workshopuri, ca în orice parc ştiinţific“, a declarat la ZF Marian Petrache, preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, unul dintre partenerii proiectului.

Laserul de la Măgurele, investiţie de circa 300 milioane euro, a atras în ultimii ani atenţia comunităţii ştiinţifice, aici lucrând deja 150 de cercetători, plus 20-30 de persoane personal de suport, iar numărul angajaţilor este estimat să crească la 320 până în 2020. Din cei 150 de fizicieni şi inginerii, o treime sunt români întorşi din străinătate, de la mari firme, iar 50-60 sunt străini, din 26 de ţări. Toate posturile ocupate aici sunt scoase la concurs pe plan internaţional şi au atras peste 2000 de aplicaţii.