Decizie politică: Trei ţări vor organiza Campionatul Mondial din 2026. Care sunt cele peste 40 de stadioane puse la bătaie

Autor: Alex Ciutacu 13.06.2018

Statele Unite, Canada şi Mexic au câştigat dreptul de a organiza împreună Campionatul Mondial de Fotbal din 2026, cu promisiunea de a adduce profituri mai mari decât orice alt turneu organizat anterior, potrivit Financial Times.

Cele trei ţări au licitat împreună pentru dreptul de organizare, sub premiza „United 2026” şi au învins Maroc în cursa pentru organizarea unuia dintre cele mai mari evenimente sportive din lume, după ce peste 200 de naţiuni membre ale FIFA au votat astăzi.

În cadrul unui vot desfăşurat la congresul anual al FIFA, ce a avut loc anul acesta în Moscova cu o zi înaintea meciului de debut de la această ediţie a Campionatului Mondial, statele membre au votat 134 pentru şi 65 împotrivă în privinţa ofertei United.

„Vă mulţumţumim pentru acest privilegiu incredibil”, spune Carlos Cordeiro, preşedinte al Federaţiei Americane de Fotbal.

Oferta United a fost printer cele mai attractive, după ce SUA, Canada şi Mexic au promis profituri de 11 miliarde de dolari pentru FIFA, mult peste orice turneu de până acum.

În comparaţie cu oferta de doar 5 miliarde de dolari a Marocului, oferta United a fost mult mai atractivă.

În timp ce multe ţări africane au votat în favoarea vecinilor din Maroc, coaliţia nord-americană s-a bazat pe o susţinere puternică din partea Americii de Sud, Europei şi Asiei.

În cadrul ofertei, americanii au fost favoriţi pentru că infrastructura necesară organizării acestui eveniment este deja prezentă. Coaliţia are inclusive stadioanele necesare în 23 de oraşe din New York şi Los Angeles până în Mexico City şi Toronto.

Statele Unite ar trebui să găzduiască 60 din cele 80 de meciuri, în timp ce celelalte două state vor găzdui câte 10 de fiecare.

Lista stadioanelor propuse de United 2026: