Donald Trump spumegă: În primele 4 luni 2018, deficitul comercial american cu China a ajuns la 119 miliarde de dolari

Autor: Tudor Ionescu 18.06.2018

În luna ianuarie, deficitul comercial a fost de aproximativ 35,9 miliarde de dolari, în februrarie de 29,2 miliarde, în martie de 25,8 miliarde şi în aprilie de 27,9 miliarde.

Diferenţele între aceste patru luni şi aceeaşi perioadă a anului trecut sunt destul de mici, raportat la cifra totală. De exemplu, în luna ianuarie 2018 deficitul comercial a fost mai mare decât luna ianuarie 2017 cu patru miliarde. De asemenea, în februarie 2018 deficitul a fost mai mare cu şase miliarde decât în februarie 2017, în martie a fost mai mare cu doar un miliard, iar în aprilie a fost mai mare cu doar 300 de milioane de dolari.

În 2017, deficitul total a fost de 375 de miliarde de dolari, în 2016 de 346 de miliarde şi în 2015 de 376 de miliarde. Dar mergând mai mult în urmă, se poate constata că Statele Unite au intrat pe deficit comercial cu China încă de la mijlocul anilor '80. De exemplu, în 1985, primul an luat în evidenţă de Biroul de Statistică american, deficitul era de doar şase milioane de dolari. Gradual însă, deficitul a crescut de la un an la altul, începând chiar cu 1986, când s-a depăşit cifra de 1,6 miliarde. Deja în 2002 se depăşise pentru prima oară suta de miliarde. În doar primele patru luni din 2018 însă, deficitul comercial a depăşit întreg deficitul înregistrat în tot anul 2002.

Această evoluţie este dintre consecinţele implementării Politicii Uşilor Deschise de către liderul comunist chinez Deng Xiaoping (implementată la sfârşitul anilor '70). Efectul în timp al acestei politici a fost creşterea producţiei chineze, urmată de creşterea exporturilor şi în cele din urmă de cea a importurilor de către Statele Unite.

La această evoluţie a mai contribuit şi faptul că populaţia chineză nu a avut posibilităţile financiare de a cumpăra produsele proprii – conform J.P. Morgan, în jur de 80-90% din populaţia chineză nici acum nu o are. Au mai contat nevoile economice tot mai mari ale SUA (cum ar fi cea de oţel, de exemplu), precum şi creşterea puterii de cumpărare a populaţiei americane.

De altfel, potrivit aşteptărilor J.P. Morgan, acest ultim motiv este şi cel din cauza cărora taxele vamale vor avea un impact minor asupra deficitului commercial. J.P. Morgan a previzionat creşterea deficitului, cel puţin pe termen scurt, pe fondul scăderii şomajului din SUA şi al creşterii veniturilor, lucru care va duce la o cerere şi mai mare de produse chinezeşti. Nu în ultimul rând, ea pune creşterea deficitului comercial cu China tocmai în seama cererii tot mai mari de produse chinezeşti din partea consumatorilor americani.

În 2017, Statele Unite au importat din China electronice în valoare de 167,3 miliarde de dolari, articole textile totalizând 11,6 miliarde, echipamente industriale de 25,7 miliarde, plastic şi cauciuc de 15,6 miliarde, mobilă în valoare de 23,4 miliarde şi altele. În plus, este trimisă şi materie primă pentru a fi asamblată în China, datorită costurilor mai reduse cu forţa de muncă, pentru ca ulterior să se întoarcă în Statele Unite produsul finit.

Vineri. însă, preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a introdus a doua rundă de taxe vamale, de 25%, asupra unui lot de peste 800 de produse chinezeşti valorând 50 de miliarde de dolari. Drept răspuns, China a ameninţat că va face acelaşi lucru pe un lot de 659 de produse - printre care şi petrol - a cărui valoare comercială ar ajunge la 34 de miliarde de dolari.